Varietatea de covoare de pe piață este în ziua de azi atât de mare încât e greu să nu găsești un model pe gustul tău. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere specificul, dimensiunea și configurația camerei, dar și ambientul general sau gusturile locatarilor când se alege covorul potrivit pentru o încăpere.
Livingul este prin excelență un spațiu comun, unde toți cei ai casei se întâlnesc și stau împreună, dar și locul unde petrec timp invitații casei. Atunci când cauți covorul potrivit pentru living, trebuie să ții cont nu doar de faptul că aici dorești să creezi un spațiu primitor și confortabil, dar și că aceasta este o zonă destul de intens tranzitată.
Din acest motiv, covorul din living trebuie să fie plăcut la vedere și potrivit cu restul decorului, dar și ușor de întreținut, pentru un confort sporit.
Iată un top al celor mai interesante și potrivite covoare pentru un living modern.
Foarte îndrăgite începând cu anii 50 ai secolului trecut, covoarele dar și interioarele cu influențe nordice, propuse de către designeri suedezi sau finlandezi, continuă să se păstreze în trend și să rămână îndrăgite pe tot globul datorită stilului lor minimalist, de o eleganță subtil și rafinată.
Covoarele cu influențe nordice au de obicei o notă destul de distinctă datorită faptului că sunt realizate din materiale din țesături naturale, culorile sunt într-o tonalitate neutră, imprimeurile ușor grafice, motiv pentru care reușesc să imprime unui interior un aspect călduros și primitor.
Un covor cu influențe nordice este potrivit pentru un living modern cu tentă minimalistă sau contemporană, în care accentul pus pe detalii amplifică senzația de confort și rafinament. Imprimeurile variază de obicei de la cele tradiționale stilizate discret, la cele geometrice reinterpretate.
Cu siguranță, un covor pufos, în care să-ți afunzi picioarele de cum te trezești ți-a atras atenția până acum în vreun magazin sau locuință unde l-ai văzut. Covoarele de tip Shaggy continuă să rămână în preferințele tuturor deoarece oferă senzația de confort și de căldură atât de necesare locului numit acasă.
Livingul este categoric un loc potrivit pentru un covor pufos în stil Shaggy, fie că acesta este realizat din blană naturală/artificială, lână sau chiar piele. Firul pufos, în relief, al covorului Shaggy este potrivit pentru orice tip de interior modern și nonconformist, fiind extrem de plăcut atât pentru iubitorii de confort și căldură care se pot tolăni oricând pe jos, cât și pentru familiile care au copii mici și care se pot juca aici în voie.
Cea mai inspirată alegere pentru un covor Shaggy este să îl pui cât mai bine în evidență în decorul potrivit, cum este, de exemplu, livingul. Pentru un plus de efect, alege din gama de covoare Shaggy de la Decorino pe cele care pot „străluci“ fie folosite pentru a delimita anumite spații din încăpere fie pentru a crea o insulă decorativă în jurul lor cu ajutorul unor piese de mobilier. La fel de inspirat este să plasezi o măsută transparentă din sticlă deasupra lor, în zona de socializare.
Un covor din lână rămâne extrem de apreciat și de îndrăgit datorită calității inconfundabile a materialului din care este realizat și își găsește oricând locul într-un top al preferințelor în ceea ce privește tipul de țesătură. Indiferent dacă fibra textilă este obținută din păr de oaie, capră, iepure sau lamă – în aceste cazuri fiind vorba despre mohair, angora sau cașmir-, materialele obținute prin prelucrare sunt extrem de durabile, elastice, ușor de modelat dar și de vopsit în culorile dorite. În plus, lâna este rezistentă la ardere și nu se topește ușor, iar culorile nu se decolorează pe parcursul folosirii.
Din acest motiv, covoarele din lână sunt extrem de potrivite pentru încăperile cu trafic destul de intens, cum este și livingul. Cu toate că lâna este un material cu preț de producție destul de ridicat, un covor din această țesătură se păstrează timp îndelungat și conferă unei încăperi un aspect aparte, distins.
Cele mai deosebite covoare din lână sunt însă cele realizate manual, cu design deosebit, urmate de cele realizate cu ajutorul tehnologiilor noi, care îmbină măiestria culorilor și a designului special cu cea a mașinilor de prelucrare moderne.
Fie că sunt realizate din iută sau sisal, din bumbac, polipropilenă sau vâscoză, covoarele cu fir scurt s-au impus tot mai mult în rândul preferințelor consumatorilor în ultimul timp. Avantajele unor astfel de covoare sunt ușor de recunoscut, de la diversitatea de modele sau imprimeuri în care se regăsesc pe piață, la faptul că sunt foarte ușor de întreținut și de curățat.
Un alt avantaj al covoarelor cu fire tunse scurt, adică la foarte mică distanță de bază, îl reprezintă textura finală uniformă și totodată calitatea acestora, dată de numărul de fire dispuse pe o anumită suprafață (de obicei, metru pătrat). Aceste covoare sunt potrivite și pentru persoanele care au tendință alergică deoarece pot fi aspirate cu ușurință, praful fiind ținut ușor la distanță.
Tendințele curente în designul interior au pus accent pe aceste avantaje ale covoarelor cu fir scurt și au creat cele mai diverse și inspirate modele, de la cele moderne, stilizate, la cele cu aspect clasic, antichizat și reinterpretat, ceea ce le conferă o notă unică mai ales în contexte moderne sau contemporane.
Un alt model de covor care nu se demodează, se pare, niciodată este cel uni. Un covor uni este unul supersimplu prin cromatica sa și, indiferent de dimensiune, nu are elemente distinctive pe suprafață, din punct de vedere al designului. Ceea ce ajută aceste covoare să treacă testul timpului sunt suplețea, dar și densitatea firelor, și prin urmare, calitatea materialelor din care sunt confecționate. Din acest motiv, covoarele uni fac parte oricând dintr-un top cinci al celor mai potrivite covoare pentru living.