Viticultura a fost dintotdeauna una dintre cele mai apreciate ocupații, iar producerea de vinuri și de soiuri cât mai calitative de struguri a evoluat treptat, de la o simplă lucrare agricolă, la o adevărată artă. Iată cum poți transforma viticultura într-o afacere profitabilă și care sunt investițiile pe care trebuie să le faci în acest sens.
Strugurii, fie ei de masă sau folosiți pentru producerea vinului, sunt deosebit de apreciați. Pentru ca via să fie însă roditoare și să se dezvolte cât mai armonios va avea nevoie de un suport adecvat. În primă fază poți cumpăra spalierii metalici pentru viță de vie de la emenatwork.ro, pentru a asigura stabilitatea structurii de sprijin pentru creșterea viței de vie.
Spalierii reprezintă un suport sub formă de stâlpi și sârmă, iar avantajul major al acestor structuri este acela că ele pot susține greutăți foarte mari, indiferent de soiul cultivat.
Spalierii se montează la o distanță de 5 metri unii de ceilalți, iar montajul se face cu ușurință, prin îngropare. Trebuie să ai în vedere însă fixarea corectă a acestora, pentru că greutatea lor este redusă.
Indiferent dacă vrei să cultivi strugurii pentru consum sau pentru producția de vin, este important să alegi un soi potrivit. Pentru a alege va fi necesar să te documentezi, pentru a afla detalii cu privire la modul de creștere și întreținere a viței de vie. Fiecare soi are nevoie de anumite condiții de creștere și irigare, pentru ca rezultatul să se concretizeze într-un grad sporit de productivitate.
Pentru ca vița de vie să crească într-un mod armonios va avea nevoie deopotrivă de soare, dar și de apă. Folosirea unui sistem potrivit pentru irigare poate asigura necesarul de apă pentru vița de vie, însă dimensionarea picurătoarelor trebuie să se facă în mod corect, în funcție de suprafața cultivată.
Erbicidele și insecticidele folosite pot proteja plantele de influența nefastă a bolilor și a dăunătorilor. Este important însă, pentru a nu afecta calitatea strugurilor și implicit a produselor obținute din aceștia, să alegi produse care conțin cât mai puține chimicale.
Mana viței de vie este principala problemă cu care se confruntă culturile de struguri, așa că va fi nevoie să o protejezi de apariția și dezvoltarea acesteia. Există produse speciale în acest sens, iar la nevoie poți solicita ajutorul specialiștilor din magazinele de profil din care vei cumpăra erbicidele.
Pentru a transforma viticultura într-o afacere profitabilă va fi necesar să analizezi temeinic cererea, pentru a putea veni în întâmpinarea ei cu oferta potrivită. Dacă vrei dori să distribui diferite soiuri de struguri va trebuie să stabilești contacte cu vânzători sau lanțuri de supermarketuri în care să se găsească produsele tale.
Dacă te gândești la producția de vin, atunci va trebui să iei în calcul unitățile de producere, ambalare, dar și elementele de marketing și branding. Pentru o astfel de afacere va fi nevoie de o investiție destul de mare în calitate, pentru că în definitiv un vin bun va trebui să fie bazat nu doar pe reclamă în sine, ci și pe metoda de creștere și dezvoltare a viței de vie.
Dacă vrei să faci din viticultură o afacere profitabilă va fi nevoie să iei în calcul toți factorii care influențează dezvoltarea culturilor și întreg procesul de creștere. Analizează, documentează-te și implementează ideile de business în mod corect astfel încât rezultatele să nu întârzie să apară.