Dacă ești o persoană romantică incurabilă, îi îndrăgești și îți dorești să îi vezi mereu în preajmă pe cei dragi din familie, cu siguranță ai deja numeroase fotografii pe care adori să le privești. Chiar dacă ai mereu la îndemână telefonul cu poze digitale, o modalitate de expunere, care să-ți permită să amenajezi creativ în locuința ta astfel de imagini, este oricând binevenită.
În cazul în care nu ai găsit încă cea mai bună metodă care să îți fie la îndemână să le vizualizezi oricând, îți prezentăm mai jos câteva exemple de aranjamente inedite și originale în care poți păstra sau expune fotografiile de familie.
Fotografiile cu cei dragi sau tablourile cu imagini frumoase atrag mereu privirile, mai ales atunci când sunt amplasate elegant, la vedere. O astfel de amenajare este posibilă, de exemplu, pe diferite etajere sau rafturi pentru perete.
Pentru a te bucura de un decor original, apelează la corpuri suspendate cu o formă mai interesantă, de exemplu rotundă, ovală, de cochilie sau figuri geometrice grupate. Datorită acestor imagini și decorațiuni, întregul ambient se va însufleți într-un mod inedit. Ce spui, de exemplu, de un suport de acest fel chiar în formă de…inimă?
Poți amenaja și alte mici obiecte decorative pe aceste suporturi, precum ghivece minuscule cu flori, seturi de lumânări sau flori de mină, colorate.
O altă modalitate de a păstra la vedere fotografiile cu cei dragi este să le amplasezi pe anumite piese de mobilier. Acestea pot fi console elegante sau comode de înălțime medie, pe care poți așeza un suport cu toate fotografiile.
Alege o ramă inedită în care să grupezi patru sau cinci fotografii cu cei dragi. Amplasează lângă el o vază înaltă și încă două-trei obiecte decorative mai mici. Nu trebuie să-ți fie teamă de astfel de asocieri, deoarece ele creează un loc plin de personalitate. Totul este să păstrezi spațiul aerisit, fără să decorezi în mod excesiv.
În funcție de configurația avută la dispoziție, poți așeza respectiva piesă de mobilier în living, hol sau dormitor. Pe lângă faptul că este un obiect elegant, ea îți va bucura privirile de oriunde o privești.
Într-o bibliotecă pe care o ai în casă nu este obligatoriu să păstrezi doar cărțile. Aceasta poate fi amenajată creativ cu diverse obiecte mărunte, printre care mici tablouri sau fotografii înrămate.
Vei putea obține combinații la fel de reușite cu alte piese amplasate pe rafturile bibliotecii tale, cu condiția ca tot decorul să fie cât mai aerisit și armonios, amenajat estetic. Nu încărca spațiul cu prea multe culori sau tipuri de imprimeuri diferite, ci păstrează o notă stilistică echilibrată în întregul ansamblu.
Te vei putea bucura astfel atât de un decor modern și funcțional, cât și de amintirile tale și fotografiile de familie atât de dragi ție!