E ziua de naștere a copilului tău și intenționezi să-i pregătești o petrecere? După ce invitațiile pentru prietenii și colegii săi au fost lansate, e timpul să te ocupi de amenajat camera în care cei mici urmează să se distreze. Vei folosi culori cât mai vii, ghirlande și baloane cu litere și cifre.
Iată cum decorezi încăperea și ce accesorii sunt potrivite pentru un astfel de eveniment:
Primul pas este să eliberezi pe cât posibil camera copilului tău. Strânge obiectele de mobilier care nu sunt necesare și depozitează totul într-o debara sau în altă încăpere. Scopul este să fie cât mai mult loc astfel încât cei mici să se poată desfășura în voie.
După ce ai eliberat camera, vei începe să o decorezi în spirit festiv. Pe draperii sau pe mobilă prinde bannere și ghirlande pentru petreceri, cu mesajul “La mulți ani”, cu numele celui mic și eventual cu vârsta pe care o împlinește. De asemenea, poți utiliza și ghirlande în diverse forme, cum ar fi steluțe, nori, inimi sau personaje din desene animate.
Copiii sunt întotdeauna atrași de culorile vii, iar cea mai simplă modalitate de a înveseli o încăpere este să o umpli cu baloane în diferite nuanțe. Cumpără baloane de diferite dimensiuni și forme și o pompă de umflat. Poți opta și pentru cele umplute cu heliu, care să stea suspendate pe tavan. În acest mod vei înveseli și mai mult camera, fără să ocupi tot spațiul. O idee este să personalizezi fiecărui copil câte un balon care să-i poarte numele.
Dacă spațiul îți permite, într-un colț al camerei, de preferat pe biroul copilului, amenajează un colț cu dulciuri. Așează pe platouri brioșe, acadele, prăjituri și bomboane în diverse forme și culori. Atenție, însă! Nu îl servi înainte de mâncare, ci abia după. Tortul de aniversare este și el un element important pentru orice copil care își serbează ziua de naștere. Gândește-te la un personaj preferat și pune-l ca decor. Cei mici vor fi încântați.
Coifurile și măștile sunt accesorii care îi face pe copii să se amuze la petreceri. De asemenea, achiziționează pahare și farfurii de unică folosință, desenate în culorii vii sau cu diferite personaje. Evită vesela care se poate sparge și optează pentru hârtie sau plastic reciclabil. La fel ca baloanele, poți apela la obiecte personalizate care să aibă numele fiecărui copil invitat, inclusiv al gazdei. Inscripționează paharele sau chiar tricouri pentru cei mici. Orice tip de accesorii de aniversare vor face deliciul copiilor care sunt atrași de tot ce e colorat și vesel.
După ce ai terminat de decorat camera copilului tău, e important să acorzi atenție și meniului. Cei mici sunt pretențioși la mâncare, motiv pentru care cei mai mulți părinți optează pentru pizza, fie ea comandată sau făcută în casă. Dacă totuși vrei să prepari alte alimente, o idee ar fi să realizezi aperitive decorate inedit. Scopul este să aibă forme care să-i atragă pe copii. Încearcă brioșe cu legume, tarte cu brânză sau ton și ouă decorate cu zâmbete. Include și fructe în meniu, tăiate în cuburi mici și combinate astfel încât să fie cât mai colorate.
Camera copilului tău trebuie decorată în spirit festiv folosind cât mai multe culori și accesorii specifice celor mici. Baloanele și ghirlandele în diverse forme nu pot lipsi de la o petrecere reușită. Dulciurile vor fi și ele extrem de apreciate de cei mici, așa că nu uita de tort, care va fi cel mai probabil piesa de rezistență a aniversării.