Prunul este o specie de pomi fructiferi foarte răspândită în România, putând fi întâlnit atât în livezi, cât și răsărit spontan în zonele de deal și câmpie. De altfel, țara noastră este unul din cei mai mari producători de prune din Uniunea Europeană, dar și un important furnizor pentru piețele externe.
Și pe plan intern, prunele sunt la mare căutare, fiind consumate atât sub formă de fructe proaspete sau uscate cât și sub formă de magiun sau compot. Nu în ultimul rând, să nu uităm că prunele sunt ingredientul de bază pentru țuică, licoare considerată băutura națională.
Fiind vorba de o specie atât de populară, ne-am gândit că ar ți-ar fi utile câteva sfaturi pentru întreținerea și îngrijirea culturilor de prun.
Anotimpul propice plantării prunilor este toamna, începând cu perioada în care frunzele s-au scuturat și sfârșind cu primul îngheț. Dacă iarna este extrem de blândă, prunii pot fi plantați și în această perioadă, însă temperaturile trebuie să fie de cel puțin 2-3 grade Celsius.
Este foarte important ca puieții să fie plantați la distanțe optime, pentru a avea suficient spațiu să se dezvolte. Astfel, distanța între pomi trebuie să fie de cel puțin 5 metri, iar distanța dintre rânduri trebuie să fie de minim 3 metri. Se va ține cont de specificul soiurilor plantate, iar dacă este vorba de soiuri mai viguroase, distanța între pomi și dintre rânduri trebuie să fie mai mare.
Deși se adaptează ușor oricăror condiții, prunii sunt vulnerabili în fața mai multor boli și dăunători, așa că au nevoie de tratamente care să îi protejeze. Acestea se aplică în scop preventiv, conform unui calendar bine stabilit. Cele mai eficiente dintre ele sunt tratamentele aplicate în perioada de repaus vegetativ atunci când temperaturile depășesc 5 grade Celsius. Pe lângă soluțiile erbicide și fungicide, poți aplica și regulatori de creștere pentru pomii fructiferi, care refac echilibrul hormonal al plantelor, favorizând creșterea și dezvoltarea acestora. Aceste substanțe se aplică doar dacă este nevoie și în cantități mici, pentru că excesele pot provoca grave tulburări hormonale.
O productivitate ieșită din comun nu atrage întotdeauna doar beneficii, pentru că pomii își vor epuiza resursele înainte de momentul recoltatului. Se întâmplă destul de des ca prunii să producă mai multe fructe decât pot susține, iar atunci crengile se rup sub greutatea fructelor. Chiar dacă acest lucru nu se întâmplă, pomul nu are capacitate de a hrăni toate fructele, iar acestea nu se vor dezvolta și nu se vor coace suficient.
Între fructe trebuie să existe o distanță de cel puțin 5 centimetri, iar în cazul pomilor mai firavi aceasta crește la 10 centimetri. De aceea fructele, se răresc înainte de a începe să pună presiune pe ramuri, eliminându-le de cele deformate, dezvoltate insuficient și cele care nu se află în bătaia soarelui.
Există mai multe soiuri de prun care dau rod în perioade diferite, așa că perioada de recoltare poate începe odată cu luna iulie și se poate încheia în prima parte a lunii octombrie. Recoltarea prunelor se face luând în considerare destinația acestora.
Astfel, prunele destinate consumului în stare proaspătă trebuie culese cât timp mai sunt ferme, înainte de a ajunge la maturitatea deplină. În schimb, prunele care vor fi folosite pentru magiun sau pentru țuică, se lasă să se coacă foarte bine și se culeg când sunt moi și mai bogate în zaharuri.
În rest, prunul nu este un pom foarte pretențios în ceea ce privește condițiile de lumină și temperatură, așa că aceste aspecte sunt mai puțin importante, însă nu trebuie ignorate cu desăvârșire.