În contextul crizei climatice, România, ca parte din Uniunea Europeană, trebuie să facă tranziția către o economie circulară. Agenții economici au anumite responsabilități față de mediu, printre care reciclarea și valorificarea deșeurilor produse. În ajutorul acestora vine OIREP-urile, care preiau responsabilitatea de la producător. Află ce fac mai exact aceste organizații și ce beneficii există pentru companii.
Ambalajele ne protejează produsele împotriva bacteriilor și a microbilor, ajută la conservarea alimentelor și prelungesc termenul de valabilitate. Din păcate, cele mai multe dintre acestea sunt de unică folosință, iar majoritatea ajunge la gunoi.
Odată ajunse la gropile de gunoi, deșeurile nu dispar și nici nu se descompun. În schimb, poluează prin eliberarea metanului, un gaz cu efect de seră mai puternic decât dioxidul de carbon (CO2). Procesul de descompunere poate avea loc doar în anumite condiții: când există suficientă lumină, oxigen etc. Însă la groapa de gunoi aceste condiții nu sunt posibile, pentru că tone de saci sunt aruncate unele peste altele.
Nici incinerarea deșeurilor nu este o soluție utilă. Atunci când ardem gunoi, eliberăm cantități mari de CO2. În plus, ambalajele pot fi confecționate din substanțe toxice. Odată arse, deșeurile eliberează în atmosferă și aceste substanțe.
De-a lungul timpului, Comisia Europeană a adoptat diferite propuneri menite să transforme Europa într-o economie circulară. Acest model de producție și consum implică reducerea la minimum a deșeurilor prin diferite moduri.
În primul rând, trebuie să proiectăm ambalajele astfel încât să fie reutilizabile. Apoi, e necesar să reparăm produsele în loc să le înlocuim pur și simplu cu unele noi. Nu în ultimul rând, când un produs ajunge la sfârșitul duratei sale de viață, e nevoie să salvăm materialele din care este confecționat, prin reciclare. Groapa de gunoi este deci soluția finală, la care ajungem abia după ce am bifat pașii anteriori.
De toate acestea trebuie să se ocupe producătorul, nu consumatorul final. Asta înseamnă pe scurt răspunderea extinsă a producătorului, care se bazează pe principiul „poluatorul plătește”.
Operatorii care introduc ambalaje în circuitul economic au anumite responsabilități pentru mediu. Potrivit Anexei 1 din Hotărârea nr. 621/2015, care reglementează gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje în vederea prevenirii sau reducerii impactului asupra mediului, introducerea pe piață a unui produs reprezintă „acțiunea de a face disponibil pe piață, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un produs, în vederea distribuirii și/sau utilizării.” În cazul produselor importate, „se consideră a fi introduse pe piața națională la momentul importului”.
Astfel, producătorii trebuie să îndeplinească anumite ținte anuale de reciclare și valorificare. Până în 2022 inclusiv, acestea sunt:
Ulterior, dacă obiectivele nu sunt respectate, producătorul este obligat prin lege să plătească câte 2 RON per kg pentru diferența dintre ținta anuală stabilită și cea efectiv realizată.
Companiile producătoare se pot ocupa de toate acestea intern sau transferând responsabilitatea către o OIREP – organizație care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului.
Printr-o astfel de colaborare, scapi de raportarea cantității de ambalaje produse, de realizarea declarațiilor pentru Fondul de Mediu și de riscul ca deșeurilor să ajungă la operatori ilegali.
Tarifele OIREP includ preluarea responsabilității reciclării ambalajelor, dar și consultanță tehnică, legislativă și financiară și dezvoltarea sistemelor de colectare a ambalajelor.
Efectele industrializării accelerate asupra mediului pot fi diminuate prin intermediul economiei circulare. Dacă ești un operator economic care introduce pe piață ambalaje, ia în considerare colaborarea cu o OIREP, pentru a lăsa generațiilor viitoare o planetă mai curată.