Dacă ai un teren la munte, este păcat să nu profiți de această oportunitate și să nu-ți construiești aici o cabană, care să devină locul ideal de refugiu când ai nevoie de relaxare departe de agitația orașului.
Cabana la munte îți oferă cam tot ce și-ar dori cineva de la o casă de vacanță, cu condiția să știi cum să ți-o amenajezi. În acest caz, și curtea cabanei are un rol important, fiind spațiul în care îți vei petrece mare parte din timp, pentru că nimeni un vine la munte să stea în casă. De aceea, ne-am gândit că ți-ar fi utile câteva sfaturi de amenajare a curții într-o zonă de munte, pe care le poți găsi dacă vei continua să citești până la final.
Principala provocare este de cele mai multe ori terenul înclinat, pentru că există riscul să „o ia la vale”, iar toată muncă să se ducă de râpă, la propriu. Mulți cred că un astfel de teren este imposibil de amenajat, dar se înșeală, pentru că există soluții eficiente. Terasarea terenului este esențială în acest caz, presupunând săparea unor trepte sub forma unor terase pe mai multe nivele. În acest fel, terenul devine mult mai stabil și se reduce riscul alunecărilor care ar putea distruge tot ce ai construit.
Marginile teraselor trebuie să aibă circa 50-60 de centimetri înălțime și să fie stabilizate cu ajutorul unor ziduri de sprijin, care pot avea și un rol practic, prin amenajarea unor băncuțe. Terasarea poate fi făcută pe oricâte nivele însă trebuie să ții cont de faptul că un număr mare de nivele înseamnă suprafețe mai mici ale teraselor.
Ridicarea unei construcții într-o zonă de munte trebuie să aibă un impact minim asupra cadrului natural. De aceea, nu este deloc recomandat să folosești beton, ciment asfalt, metal și alte materiale care nu își au locul într-o astfel de zonă. Cabana trebuie să se integreze perfect în peisaj iar pentru aceasta e necesar să apelezi la materiale specifice zonei. În acest caz, lemnul și piatra sunt materialele de bază. Astfel, pentru alei poți folosi pavaje cu aspect de piatră iar celelalte amenajări din curte trebuie construite preponderent din lemn. Pentru placarea zidurilor și a altor suprafețe, cel mai potrivit material este piatra naturală.
Vegetația joacă un alt rol important în amenajarea curții unei cabane la munte, plantele folosite trebuind să fie specifice zonei. În primul rând, acestea trebuie să fie specii rezistente, pentru a face față vremii capricioase de la munte. Alegerea pomilor se face în funcție de tipul pădurilor din zona în care ai construit cabana. Așadar, în curtea unei cabane amplasate într-un areal cu conifere, poți panta câțiva brazi, molizi sau pini, în timp ce pentru zonele cu păduri de foioase, vei alege arbori din această specie. Totodată, după același criteriu se alege și lemnul folosit pentru construcția cabanei și celelalte amenajări din curte.
Peisajul poate fi completat cu arbuști ornamentali, flori de munte și plante agățătoare sau târâtoare, care să curgă în valuri verzi de pe terasele amenajate.
Din curtea unei cabane nu poate lipsi o zonă de relaxare, care poate fi sub forma unei terase cu canapele sau fotolii comode lângă un șemineu în aer liber. Ideal ar fi ca această zonă de relaxare să fie amenajată în zona cea mai înaltă a curții, pentru a avea astfel o perspectivă cât mai largă asupra peisajului.
Acestea sunt detaliile esențiale care trebuie luate în considerare dacă vrei să-ți construiești o cabană la munte și să-i amenajezi o curte de vis.