Dormitorul reprezintă un spaţiu intim în care începi şi îţi închei fiecare zi. Felul cum îl amenajezi influenţează nu doar estetica, ci şi utilitatea spaţiului. Pardoseala este unul dintre cele mai vizibile elemente dintr-o încăpere, iar dormitorul nu face excepţie. În funcţie de designul ales pentru cameră şi de stilul de viaţă pe care îl ai poţi alege dintr-o varietate de culori, texturi şi modele de covor pentru a îmbunătăţi atmosfera din locuinţa ta. Iată câteva sfaturi pentru a face o alegere corectă:
Pentru a integra covorul în decorul general trebuie să ţii cont în primul rând de elementul central al camerei. În dormitor, acesta nu poate fi altul decât patul. Orice dimensiune trebuie să aibă în vedere aşezarea, orientarea şi dimensiunile patului. Regula de aur este ca de jur împrejurul patului podeaua să fie acoperită de material textil. Forma patului impune automat şi forma covorului: dreptunghiular de cele mai multe ori, dar şi pătrat sau oval în amenajările moderne.
Din punct de vedere al dimensiunilor, covorul trebuie raportat la suprafaţa desfăşurată a camerei. În general se iau drept etalon picioarele mobilierului. Acestea pot fi aşezate fie pe covor, fie în afara lui, pe podea. Există trei tipuri de aşezare a covorului: cu toate elementele de mobilier cuprinse pe covor; cu noptierele şi tăblia patului în afara covorului; două traverse de-a lungul patului, în lateral. Să le luăm pe rând:
Varianta clasică a amenajării unui dormitor presupune ca elementul decorativ textil să cuprindă integral atât patul, cât şi noptierele. Acest lucru înseamnă că toate picioarele mobilierului vor fi aşezate pe covor. Raţiunea nu este doar estetică, ci şi practică: nu-ţi doreşti ca o eventuală diferenţă de nivel dintre picioarele de covor şi cele de pe podea să ducă la vărsarea paharului cu apă de pe noptieră.
Acolo unde spaţiul nu permite amplasarea covorului dincolo de toate extremităţile patului, poţi folosi un covor de mai mici dimensiuni, în care tăblia şi noptierele sunt direct pe podea, iar partea textilă începe de la limita de jos a pernelor. Astfel, doar două din cele patru picioare ale patului sunt aşezate pe material textil. Întrucât noptierele sunt integral pe pardoseală, nu există diferenţă de nivel, nici riscul căderii obiectelor.
Cea mai simplă metodă de a acoperi pardoseala din dormitor cu material textil este să aşezi două traverse în lateralele patului, pe lungime. Astfel, pe orice parte ai alege să cobori din pat, vei putea călca pe materialul moale al unui covor de calitate.
Există diferite modele de covoare pentru dormitor din care le poţi alege pe cele care ţi se potrivesc. Varianta clasică este să ţii cont de arhitectura şi designul general al camerei. Există însă şi amenajări moderne în care modelul de covor este declaraţia de stil care îţi poartă amprenta proprie. Dacă ai ales acelaşi ton odihnitor pentru pereţi şi mobilier, pata de culoare a camerei poate fi la nivelul podelei prin intermediul covorului. Există şi posibilitatea îmbinării armonioase a stilurilor covorului cu celelalte textile decorative: cuverturi, perne, perdele, draperii. Principalele modele de covor sunt de factură tradiţională (românesc, scandinav, persan, oriental, berber), inspirate din figurile geometrice sau aspectul natural al texturilor din care au fost confecţionate (piele, blană, mătase, lână).
În fiecare dimineaţă te ridici din aşternutul confortabil oferit de lenjeria de pat. Primul pas făcut după ce ai coborât din pat îţi poate oferi un şoc, dacă sub tălpi simţi răceala unei pardoseli, sau poate continua experienţa plăcută atunci când atingi fineţea unui covor de cea mai bună calitate. Alege forma şi dimensiunea corectă raportat la suprafaţa camerei şi la mobilierul existent. Modelul potrivit poate fi complementar designului general al camerei sau un element de sine stătător, care atrage toate privirile.